Intr-un alt mod despre acelasi subiect: fondurile structurale europene
Cine va putea intelege Infinitul va putea intelege Divinitatea, va stii ca aceasta este eterna, ca nu are inceput, dar nici sfarsit, ca Ea reprezinta Legea si ca Ea este Viata Universului.
Cine va ajunge sa aiba aceste certitudini va afirma, in orice situatie, ca Omenirea are un singur Dumnezeu, Unul care nu poate fi definit de catre nici o religie inventata de oamenii acestei planete.
Cine va putea sa “vada” Infinitul va putea sa “vada” Divinitatea in nelimitata Ei frumusete, va intelege unul dintre marile adevaruri ale Omenirii.
Cei ce vor putea cunoaste toate acestea prin efort propriu, prin fonduri structurale europene, capatand gandirea unei civilizatii superioare din punct de vedere al cunoasterii, lipsita de conflicte, de orice natura, reprezinta Viitorul Omenirii.
Acestia sunt cei ce vor pasi pe drumul fara limita al progresului rasei umane. Iar alaturi de ei va fi, intotdeauna, Legea, Universul, Dumnezeul Oamenilor.
Deci, spre Infinit!